phone+40 (0) 249 414 040

Vimetco Extrusion, filiala din aval a ALRO, începe implementarea unei linii de ambalare automată, un proiect de dezvoltare durabilă de 3,85 milioane EUR

  • 48% din valoarea proiectului este asigurată printr-un grant oferit de Innovation Norway, o inițiativă de 2,8 miliarde EUR de reducere a discrepanțelor economice și sociale prin finanțarea proiectelor de energie, schimbări climatice și dezvoltare durabilă a afacerilor;
  • Proiectul liniei automate de ambalare face parte din programul de investiții al companiei pentru eficientizarea procesului de producție și creșterea utilizării durabile a resurselor naturale prin reducerea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil și creșterea gradului de colectare anual al deșeurilor;
  • Vimetco Extrusion va continua să dezvolte și să asigure un portofoliu diversificat de soluții care respectă toate standardele de protecție a mediului prin investiții continue în fiecare sector al activității sale.

Slatina10 ianuarie 2022 - ALRO S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, anunță că Vimetco Extrusion, filiala sa din aval, responsabilă de linia de afaceri de extrudare, începe implementarea unui nou proiect de investiții care vizează eficientizarea și îmbunătățirea capacității de producție. Acest proiect de dezvoltare durabilă a afacerilor, care se derulează din iulie 2021 până în iunie 2023, are o valoare totală de 3,85 milioane EUR, iar obiectivul său principal este aplicarea inovației într-unul dintre procesele principale de producție ale VE. Astfel, compania va achiziționa o linie de ambalare automată a profilelor din aluminiu extrudat, cu scopul de a crește competitivitatea prin aplicarea de „pași verzi” pentru producția de profile extrudate. Acest proiect va beneficia de un grant de 1,85 de milioane EUR (48% din valoarea proiectului) din partea Islandei, Lichtenstein-ului și Norvegiei prin EEA Mecanismul de granturi financiare (eng. Grant Financial Mechanism) 2014-2021 în cadrul programului „Dezvoltarea IMM-urilor în România”, domeniul de interes: Inovarea Verde în industrie, Creșterea sustenabilă și ICT(eng. Green Innovation in industry, Blue Growth, and ICT).

„Companiile pot construi un viitor sustenabil doar prin investiții  în prezent, cu consecvență și considerație față de toate părțile interesate, iar Vimetco Extrusion integrează cu succes aceste principii în operațiunile sale”,a declarat Marian NĂSTASE, Președintele Consiliului de Administrație al ALRO.„Vimetco Extrusion demonstrează, prin programul său de investiții, că aderă la un model de afaceri sustenabil, previzibil, care aplică cele mai înalte standarde în activitățile de zi cu zi și în fabricarea produselor care rămân elemente cheie ale afacerii sale”, a adăugat Marian NĂSTASE.

Prin această investiție, Vimetco Extrusion face pași suplimentari pentru a crește valoarea adăugată oferită părților interesate. De asemenea, reprezintă o dovadă a utilizării durabile a resurselor naturale disponibile, a reducerii consumului de energie și a creșterii eficienței operaționale, diversificând, în același timp, portofoliul de soluții personalizate oferite. Mai mult, rezultatele proiectului constau în creșterea cifrei de afaceri a companiei și reducerea emisiilor de CO2, reducerea consumului de combustibil și a deșeurilor generate în procesul de producție.

„Inovarea și colaborarea sunt principalele forțe care determină dezvoltarea durabilă a oricărei companii, de aceea vom continua să investim în tehnologie alături de parteneri care ne împărtășesc valorile și viziunea, precum Innovation Norway”, a declarat Igor HIGER, Președintele Consiliului de Administrație Vimetco Extrusion. „Prin urmare, în perioada următoare ne vom concentra pe continuarea investițiilor întehnologii de ultimă generație, care utilizează și valorifică eficient resursele existente ale companiei”, a adăugat Igor HIGER.

Vimetco Extrusion va continua să dezvolte și să asigure un portofoliu extins de soluții, respectând standardele ridicate de protecție ale mediului prin investiții continue în fiecare arie de activitate.

Innovation Norway este cel mai important instrument al guvernului norvegian pentru inovare și dezvoltare a întreprinderilor și industriei norvegiene, precum și reprezentantul oficial al guvernului în străinătate. Finanțările nerambursabile oferite de Innovation Norway funcționează în perioade de finanțare, iar pentru 2014-2021 finanțarea se ridică la 2,8 miliarde EUR și acoperă domenii care includ schimbările climatice și energia, precum și inovarea și dezvoltarea durabilă a afacerilor.

  • Cifra de afaceri cumulată a Vimetco Extrusion (VE”) a atins un nivel de peste 3 miliarde RON în ultimii 15 ani;
  • Vimetco Extrusion a realizat investiții în valoare de aproape 140 milioane RON în noi tehnologii, în eficientizarea și îmbunătățirea capacității de producție, în creșterea utilizării durabile a resurselor naturale, eficiență energetică și formarea profesională a angajaților;
  • Capacitatea actuală de producție este de 25.000 de tone pe an cu planuri de extindere la 35.000 de tone pe an până la finalul anului 2022;
  • Producția totală cumulată a atins un nivel de aproape 285.000 de tone de produse extrudate în această perioadă, iar compania are în prezent o forță de muncă de 330 de angajați;
  • Vimetco Extrusion a înregistrat o evoluție impresionantă a producției, de la 5.000 de tone produse în 2007, din care 10% profile cu valoare adăugată, la peste 25.000 de tone în 2021 cu peste 56% produse cu valoare adăugată mare și foarte mare;
  • În ultimii 15 ani, Vimetco Extrusion a plătit taxe locale în valoare de peste 76 milioane RON.
  • Vimetco Extrusion, filiala din aval a ALRO, responsabilă de linia de afaceri cu produse extrudate, celebrează 15 ani de activitate în România. Având ca valoare fundamentală o abordare orientată către clienți încă din 2006, compania a realizat constant investiții în tehnologii de ultimă generație, produse cu valoare adăugată mare, forță de muncă calificată și este văzută ca un partener de încredere atât de clienți, cât și de comunitățile locale.

     

    Vimetco Extrusion a fost și continuă să fie activă în mediul de afaceri și participă în fiecare an la târguri internaționale și de prestigiu în domeniul aluminiului. Compania este membră a Asociației Europene a Aluminiului (European Aluminium Association) și s-a alăturat Inițiativei ASI (Aluminium Stewardship Initiative) în 2020 cu obiectivul de a contribui la îmbunătățirea sustenabilității în sectorul global al aluminiului, dar și să obțină o creștere durabilă.

     

    „Așa cum am demonstrat încă din 2006, Vimetco Extrusion va continua să își afirme rolul de lider în dezvoltarea unei afaceri sustenabile și orientate către clienți. Strategia noastră include accesul la cele mai recente tehnologii disponibile, crearea de produse cu valoare adăugată mare și oferirea aceluiași standard de fiabilitate și stabilitate în livrarea produselor”, a declarat Igor HIGER, Președintele Consiliului de Administrație și Director General al Vimetco Extrusion. „Angajații și partenerii companiei reprezintă cel mai mare activ al nostru și, conform viziunii noastre pe termen lung, vom continua să promovăm colaborarea și inovația pentru a crea fundația viitorului pentru următoarele realizări remarcabile”, a adăugat Igor HIGER.

     

    Contribuind activ la dezvoltarea unei comunități sănătoase și robuste, Vimetco Extrusion și-a dovedit angajamentul față de acțiuni și inițiative de responsabilitate socială corporativă. VE a acordat mai multe sponsorizări pentru proiecte cu un impact important asupra comunităților locale și sistemului medical, furnizând în același timp produse cu valoare adăugată mare pentru heliporturi construite pe acoperișurile mai multor spitale de urgență din România.

  • Vimetco Extrusion continuă programul de investiții pentru creșterea capacității de producție cu un nou proiect evaluat la circa 10 milioane EUR
  • Proiectul vizează implementarea și punerea în funcțiune, până în septembrie 2022, a unei linii de extrudare a profilelor de aluminiu, care este complet nouă și folosește echipamente de ultimă generație
  • Linia de producție este complet automatizată cu impact semnificativ în creșterea eficienței procesului de producție, concomitent cu utilizarea sustenabilă a resurselor naturale
  • Vimetco Extrusion va continua să dezvolte și să asigure un portofoliu extins de soluții în conformitate cu toate standardele de protecție a mediului prin investiții constante în toate ariile sale de activitate

Slatina, 10 martie 2021 – ALRO S.A. (BVB: ALR, „Compania” sau „ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, anunță că Vimetco Extrusion, filiala din aval a ALRO responsabilă de linia de afaceri cu produse extrudate, continuă investițiile în dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare printr-un proiect investițional de circa 10 milioane EUR, care constă în achiziția și instalarea unei linii de extrudare automatizate, furnizată de către Presezzi Extrusion spa.

Pe lângă atingerea obiectivelor Vimetco Extrusion de creștere a valorii adăugate oferite acționarilor, clienților și comunității prin reducerea impactului asupra mediului și crearea unui portofoliu extins de soluții personalizate, obținute prin implementarea celor mai noi tehnologii disponibile, proiectul va genera, de asemenea, economii de costuri și o eficiență operațională sporită.

Expertiza în crearea produselor cu valoare adăugată mare și foarte mare este obținută doar prin investiții constante în inovație și pregătirea profesională remarcabilă a angajaților, iar Vimetco Extrusion a demonstrat că este nu doar hotărâtă să își asume aceste responsabilități, cât și să le execute cu o foarte mare eficiență”,  a declarat Marian NĂSTASE, Președintele Consiliului de Administrație al ALRO. „Această ultimă investiție reprezintă încă un pas în realizarea viziunii pe termen lung a companiei, împreună cu parteneriatele realizate recent cu companii din industrii recunoscute pentru standardele înalte ale materialelor utilizate, precizia în execuție, stabilitatea și predictibilitatea în livrarea produselor finite”, a adăugat Marian NĂSTASE.

Noua linie completă de extrudare de 7” este echipată cu tehnologia necesară funcționării cu intervenții umane reduse, întregul procesul fiind automatizat prin sistemul de gestionare DMS (“Sistem de management al datelor”) dezvoltat de Presezzi. Pe lângă capacitatea de extrudare a profilelor până la o lungime de 60 de metri, cu o viteză de 50 m/min, echipamentul are cel mai mic consum de gaz de pe piață, este dotat cu un sistem eficient ESS (Energy-saving system – sistem de economisire a energiei), precum și cu zone de răcire cu apă și aer, pentru valorificarea eficientă a resurselor utilizate. Acest proiect de investiții este finanțat din două surse, prin credit comercial și prin credit bancar pentru investiții.

Vimetco Extrusion continuă să investească în tehnologie, asigurând calea către o afacere durabilă, eficientă și orientată spre client”, a declarat Igor HIGER, Președintele Consiliului de Administrație al Vimetco Extrusion. „Considerăm Presezzi a fi partenerul potrivit pentru acest demers și suntem încrezători că acesta este doar primul pas către un parteneriat de succes, de lunga durata”, a adăugat Igor HIGER.

Vimetco Extrusion va continua să dezvolte și să asigure un portofoliu extins de soluții, respectând cele mai ridicate standarde de protecție ale mediului prin investiții continue în fiecare arie de activitate.

 

Presezzi Extrusion își exprimă recunoștința pentru acest nou parteneriat, pentru încrederea în tehnologia și în calitatea companiei noastre de a realiza acest proiect ambițios și complex fiind dispuși să oferim sprijinul nostru lui Vimetco Extrusion și pentru planurile sale viitoare”, a declarat Valerio PRESEZZI, Fondator și Președinte al Presezzi Extrusion.

 

Presezzi Extrusion spa este implicată, de mai bine de 25 de ani în proiectarea, producția și punerea în funcțiune a preselor de extrudare a profilelor din aluminiu, aliajelor dure, cuprului și alamei, oferind instalații complete și personalizate de extrudare a aluminiului. Presezzi Extrusion oferă sisteme automatizate unice, durabile, și sigure, concepute pentru a asigura cel mai bun management care să permită un grad mare de flexibilitate și ușurință în utilizare.

In aceasta perioada dificila pentru intreaga omenire, Vimetco Extrusion, continua sa sustina atat comunitatea in care isi desfasoara activitatea cat si pe plan intern, implementand  protocoale si proceduri complexe, reusind astfel sa gestioneze eficient efectele pandemiei COVID 19.

 

Ca urmare, a fost facuta o noua donatie ,  in valoare de 53.570 RON,  catre Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, pentru investitii in resursele necesare in combaterea efectelor pandemiei COVID 19  si pentru a sustine lupta ‘eroilor in halate albe’ in protejarea celor vulnerabili in fata acestui vius.

 

Vimetco Extrusion a sustinut comunitatea locala inca din faza incipienta a crizei sanitare , fiind un jucator activ in lupta impotriva pandemiei Covid 19,  pana in prezent fiind efectuate donatii de peste 126.620 RON . Impreuna cu echipa si partenerii sai , Vimetco Extrusion isi va continua misiunea pentru un viitor prosper , care va permite sprijinirea unei comunitati puternice si sanatoase.

 

Privind cu speranta catre un viitor mai bun, Vimetco Extrusion ureaza pe aceasta cale intregii echipe si tuturor partenerilor sai Sarbatori linistite alaturi de cei dragi si un An Nou fericit !

Vimetco Extrusion

Tel. birou vânzări: +40 (0) 249 414 040

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Web: Vimetco Extrusion

Vă putem suna
Trimiteți o solicitare